ANUNŢ şi boscorodeală

Pentru că cei care au organizat târgul de la AFI Cotroceni sunt nişte nesimţiţi şi pentru că a trebuit să ne mutăm cu chestiile de colo până colo, primind un stand absolut inutil în care nu ne-am putut înşira chestiile, pentru că multe lucruri ale concurenţei sunt cumpărate din Europa şi aduse aici pe pretext de Vine Valentine’s – hai să câştigăm ceva, pentru că nu am vândut nimic, pentru că am muncit degeaba şi m-am enervat şi mai degeaba, am decis să nu mai prestez acest târg de mâine încolo.

Da, ce e gratis e prost şi te şi înjoseşte, unii ar trebui să ia lecţii serioase de organizare şi mai ales de relaţii cu oamenii. Sau de sinucidere. 😀

În altă ordine de idei, ca să adăugăm glorie acestei zi încununate de succes şi mirobolănţii, am încercat, omg, omg, să prestez şi un târg de nunţi, mai exact Expomariage. După ce am ocolit cuibul politicienilor (aka Palatul Parlamentului) aiurea încercând să găsesc intrarea potrivită, am dat, la intrare de o coadă inexplicabilă! Frate! Pănă în stradă! Pentru ce?! Se dă ceva gratis?! Nu ai ce face cu 10 lei cât ai da pe intrare?!?! Este oare un astfel de târg atât de mega spectaculos încât merită să stai 3 ore la coadă ca apoi să te înghesui cu 1000 de alte Bridezillas, să jumuliţi împreună mărgeluţele de pe rochiile kitsch de mireasă pe care încercaţi, simultan, să le apucaţi pentru probă?

Sincer, deja fenomenul “nuntă” a ajuns prea de tot. Nu înţeleg preţurile, nu înţeleg miresicile care dau 6-7 salarii d-ale mele pe o rochie pe care o poartă o dată, nu înţeleg jecmăneala, nu înţeleg costurile meniurilor (de banii ăia mănânci ca absolut porcul o săptămână), nu înţeleg de ce toţi umblă pe principiul “Frătâne, o dată-n viaţă ai nuntă,” (teoretic) “sparge tot banu, simte-te bine!” Breeeee!!!! R U nuts?!?!?!

Hâhm!

Acum că mi-am revărsat nervii pe ziua de azi nu îmi rămâne decât să mă uit la restu de episod din Desperate housewives (mdea) şi să cad lată de somn (eventual cu 10 minute înainte de sfârşitul episodului).

Plecăciuni furioase!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s